Gasirea unui loc de munca pentru cei cu autism este un subiect sensibil. Studiile arata ca pana la 85% dintre persoanele cu autism nu au un loc de munca, cauzele fiind multiple, de la dificultati in comunicare, pana la probleme comportamentale sau intarzieri sociale. Dar, persoanele cu autism au cateva calitati care pot fi fructificate, jocul de rol fiind determinant in dezvoltarea lor in tot ceea ce inseamna un loc de munca in adevaratul sens al cuvantului.

Primul lucru la care trebuie sa ne gandim este daca acelei persoane ii place ceea ce face. Daca unui copil cu autism ii plac calculatoarele, dar nu ii place sa faca curatenie, atunci este clar ca un job care presupune igienizarea ar putea sa nu i se potriveasca, in timp ce programarea unui calculator ar putea fi ceva potrivit. La fel ca oricine, cei cu autism ar trebui sa gaseasca o profesie pe care sa o indrageasca, altfel ar putea fi demotivati si neproductivi.

Mai departe, ar trebuie sa ne gandim ce abilitati sunt necesare pentru un loc de munca. Persoanele au nevoie atat de abilitatile vocationale, cat si de cele interpersonale, ambele fiind la fel de importante. De exemplu, daca o persoana poate sa repare un calculator virusat, dar nu este capabila sa accepte anumite directii sau feedback-uri, atunci cu siguranta nu va fi tehnician de succes. In mod similar, daca o persoana este foarte prietenoasa si implicata, dar nu se pricepe la taierea legumelor, atunci cu siguranta nu va avea succes intr-o cariera de bucatar. Nu trebuie sa ii invatam doar abilitatile necesare actualului loc de munca, ci si cum sa interactioneze cu clientii, colegii sau managerul.

Studiile au demonstrat ca cele mai importante calitati pe care marile companii le vizeaza la proprii angajati sunt: abilitatea de a urma anumite directii; solicitarea ajutorului; sinceritatea si impartasirea informatiilor cu ceilalti. Acestea ar fi cheia pentru obtinerea si mentinerea unui loc de munca.

Jocul de rol

Puteti folosi jocul de rol pentru a imagina diferite scenarii pentru a pregati persoana in cauza pentru fiecare nivel, de la aplicarea la job, perioada de recrutare, interviu, pana la executarea sarcinilor de serviciu. Puteti sa il/o invatati ce inseamna un raspuns potrivit la un interviu de angajare si ce tipuri de raspunsuri nu ar fi potrivite sau ce sa faca. Spre exemplu, daca se afla la locul de munca si nu stie sa rezolve o sarcina, sau daca un client este nervos, cum ar trebui sa ii raspunda, sau ce face daca isi pierde uniforma?

Orice abilitati care ar putea fi necesare pentru un loc de munca ar trebui exersate din timp si in mod constant. De asemenea, training-urile de la locul de munca le-ar putea da sansa celor cu autism sa isi dezvolte abilitatile, dar parintii le pot oferi un ajutor suplimentar lucrand la diferite lucruri in afara programului de lucru, cum ar fi: impaturirea servetelelor, numaratul banilor sau depozitarea diferitelor documente, etc.

Mai mult, sunt foarte multe firme care angajeaza persoane cu autism: Microsoft, WalMart, SAP, Ford, Pepsi, etc. Si nu uitati ca pentru a gasi un job potrivit pentru cei apropiati nu e nevoie doar ca el/ea sa fie buni la ceea ce fac, important este sa le placa.

***

How Do I Help My Autistic Teen Find the Best Job?

Finding a job for those with autism is a sensitive topic. The research indicates that up to 85% of people with autism do not have a job, the causes being multiple, in terms of communication problems, behavioral problems or social delays. But, people in the spectrum have some caring qualities that can be capitalized, the role play having an outstanding importance being decisive in everything related to a job.

More information on the link below

https://www.autismparentingmagazine.com/autistic-teen-looks-for-employment/